SCRISOARE DESCHISA PREMIERULUI VICTOR PONTA

S C R I S O A R E D E S C H I S A

Stimate Domnule Prim-Ministru,

Ca fiecare dintre cetățenii României, am luat și noi la cunoştinţă despre schimbările pe care Guvernul intenţionează să le aducă în politica fiscală naţională, despre modificările cu privire la scăderea TVA la alimente, la creșterea şi întărirea controlului privind evaziunea fiscală și impozitarea unor categorii de venituri care până acum nu au fost în atenţia politicilor fiscale ale guvernelor din ultimii 25 de ani.
Sunt măsuri pe care noi, ca organizaţii non-guvernamentale le înţelegem și le sprijinim dacă aduc plusvaloare societaţii românești în ansamblu şi un trai mai bun pentru fiecare dintre cetăţenii acestei ţări.
Totuşi, domnule prim-ministru, nu putem să nu observăm că din aceste noţiuni și schimbări pe care intenționați să le aduceţi în viața fiecăruia dintre noi, ați exclus, în ciuda recomandărilor Uniunii Europene și a principiului dialogului social cu societatea civilă, consultările pe aceste teme de politică fiscală cu categoriile socio-profesionale care sunt și vor fi implicate în aceste schimbări, printre care ne enumerăm și noi taximetriștii. Suntem onorați pentru atenția pe care, atunci când se pun probleme de natură fiscală și de impozitare, că echipa dumneavoastră guvernamentală ne are în atenție în mod distinct și direct, dar nu putem să nu observăm, domnule prim-ministru, că beneficiem de această atenție, din păcate pentru cei peste 150 000 de taximetriști la nivel național, numai atunci când aveți în intenție să păgubiți această categorie socio-profesională și nu pentru a aduce plusvaloare acestei activități.
Noi taximetriștii, domnule prim-ministru, asteptam de la dumneavoastră și de la echipa guvernamentală pe care o conduceți de aproape trei ani, măsuri care să îmbunătățească această activitate. Aveți, la nivel național, o activitate care în momentul de față a scăpat de sub controlul moral, fiscal și administrativ al autorităților publice și care acum reprezintă o imagine a tot ceea ce nimeni nu vrea să vadă sau ignoră cu bună știință: o imagine a sclaviei, a grupurilor infracționale organizate, a evaziunii fiscale fără precedent în istoria acestei activități și a neputinței autorității statului de a exercita și a aplica legislația, în litera și spiritul pentru care a fost elaborată de către instituțiile pe care cu înțelepciune le conduceți.
Am constatat în decursul anilor că ați omis, domnule prim-ministru, în cei aproape patru ani de guvernare, elementul cel mai important în această ecuație și activitate de utilitate publică: taximetristul și noțiunea de dialog socio-profesional.
De aceea, domnule prim ministru, vă trimitem această scrisoare deschisă, în ideea ca pe lângă aceste politici fiscale și pe lângă atenția care ne onorează să o primim noi – taximetriștii, veți avea în atenție și realități pe care dorim să vi le supunem atenției, cu documente și descrieri exacte ale acestor realități.
Această activitate, domnule prim – ministru, nu este desfășurată de către patronate, de către primării, de către ANAF sau miniștrii de finanțe. Este executată si desfășurată efectiv de către taximetrist și constatăm, domnule prim-ministru, că în atenția dumneavoastră acum se află – în sfârșit – și acest taximetrist, dar nu în ideea că îi veți îmbunătății sclavia sau îl veți elibera profesional din ghearele mafiei, ci în ideea că veniturile sale, câștigate ca urmare a unor atribute care țin de conduita morală și profesională, vor fi impozitate.
Ați fi putut, domnule prim ministru, să începeți cu instituțiile și entitățile economice care capușează și gravitează parazitar această activitate. Să supraimpozitați milioanele de euro pe care aceste entități economice, sub pretext legislativ, le încasează de la taximetriști zi de zi, lună de lună sau an de an. Primării, ARR, RAR, Metrologia, Registrul Comerțului, Poliții Locale sau rutiere, Anaf, dispecerate, patronate, ITM, Asigurări, Benzinării, Firme de telefonie mobilă, reparații auto, vânzări auto sau leasing, stații GPL, și multe alte industrii dezvoltate pe orizontală sau verticală care gravitează în jurul buzunarului din ce in ce mai gol al taximetristului plătitor de plan impus, care a închiriat autorizații sau este PFA, și să supraimpozitați acele activități parazite.
Ați fi putut, domnule prim-ministru, să cititi în presă cum patronatele din taximetrie câștigă saci de bani, ajung să dezvolte ansambluri rezidențiale și să dezvolte adevărate rețele mafiote și grupuri infracționale organizate în taximetrie și să începeți cu elaborarea de măsuri legislative sau fiscale care să aducă acele încasări la bugetul de stat pe care sperați să le obțineți din această activitate.
Ați fi putut să citiți raportul Consiliului Concurenței și să descoperiți cum de instituții ale statului protejează si fac legi pentru aceste rețele mafiote și să vă autosesizați, prin natura funcției publice pe care o dețineți și să vă interesați despre și de ce se întâmplă aceste lucruri și câte milioane de euro se învârt în această activitate fără posibilitatea impozitării.
Ați fi putut, domnule prim-ministru, să citiți pe rețelele de socializare dosare cu mii de pagini în care se descriu fenomene de sclavie sau evaziune fiscală de milioane de euro, depuse la DNA sau Parchetul General de către ONG-urile din taximetrie și care zac prăfuite prin sertarele procurorilor. Ați fi putut să începeți cu concurența neloială și interesele transpartinice între instituții și patronate și cu lipsa controalelor efective ale acestor instituții abilitate să combată fenomenele de evaziune fiscală descrise de noi în decursul ultimilor zece ani.

Dar nu ați făcut asta, domnule prim-ministru.

Dvs ați început cu impozitarea bacșișului taximetristului, care în acest moment reprezintă singura formă care mai susține această activitate. Haosul legislativ și abuzurile autorităților publice, reglementările mafiote și elaborate prin cârciumi sau birouri, evaziunea fiscală fără precedent care ar fi însemnat de mii de ori mai mulți bani la bugetul de stat, erau teme mult mai importante și vă asigurăm, domnule prim-ministru, că aduceau încasări mult mai consistente decât impozitarea bacșișului taximetristului. Suntem, ca cetățeni-parte a societății civile în primul rând, foarte atenți și bucuroși atunci când statul român încasează bani la buget pentru construirea de spitale, de azile pentru bătrâni, de fonduri pentru educație sau sănătate, de fonduri pentru pensii sau pentru plata ajutoarelor sociale, dar evaziunea fiscală uriașă din transporturi când are de gând să intre în atenția echipei dumneavoastră guvernamentale?

Pentru că noi, domnule prim ministru, dorim ca aceste fonduri să facă parte integrantă și fonduri la buget, și fiind pe deplin conștienți că o activitate unde se plătesc in mod cinstit și onest taxe și impozite este și o activitate care se desfășoară corect, în spiritul competitivității și a liberei inițiative economice.
Dar noi, taximetriștii și ONG-urile din taximetrie, ne luptăm cu MAFIA domnule prim-ministru!
Dovadă stau bannerele afișate în fața multor instituții ale statului român ca Parchetul General, DNA, Consiliului Concurenței, a Primăriei Capitalei sau a Poliției Locale sau naționale, din piețele publice unde am sperat ca dumneavoastră și instituțiile abilitate vor vedea mesajele.noastre și vor face ce trebuie în taximetrie.

Dar cei care ne decid soarta oamenii din instituțiile conduse de dumneavoastră, domnule prim-ministru, fac ce vor și nu fac ceea ce trebuie. De unde și aceste noțiuni de impozitare a bacșișului taximetristului, pe care o considerăm o altfel de formă de haiducie economico-financiară, la care – și acum ne este clar – sunteți și dumneavoastră și guvernul pe care îl conduceți, prin lipsa unui dialog sau a unei consultări cu ONG-urile din taximetrie sau taximetriștii de pe stradă, parte integrantă. Este de datoria noastră, ca parte a societății civile cu care dumneavoastră nu doriți să aveți un dialog instituțional, să aducem la cunoștința Uniunii Europene și a tuturor ambasadelor care au reprezentare în România, mesajul și strigătul sclaviei din taximetrie, a haosului legislativ, a evaziunii fiscale și a măsurilor incompetente care protejează în continuare mafia din taximetrie. Noi, domnule prim-ministru, suntem pe stradă. Vă asteptam să fiți clientul nostru măcar pentru o zi și să ne ascultați poveștile și realitățile cu care ne confruntăm zilnic în această activitate. Și să auziți stările de lucruri pe care orice taximetrist le știe și le poate descrie, de la comanda pedalelor fiecăruia.

Realități care, vă asigurăm că nu sunt inventate de noi, taximetriștii.
Și că fiecare dintre noi așteaptă în continuare cu încredere, de la dumneavoastră și de la guvernul pe care îl conduceți, măsuri economice care să aducă în această activitate plusvaloare, măsuri economice corecte, fără interese economice sau financiare care să înfometeze în continuare taximetristul și care îmbogățește mafia existentă în această activitate. Și că nu am dori acest bacșiș, dacă am avea contracte de muncă corecte, o salarizare corespunzătoare direct proporțională cu efortul și volumul de muncă al fiecăruia, din care să reușim să ne întreținem și să susținem această activitate, la fel ca taximetriștii din toată Europa, din care si România este parte integrantă.
Stimate domnule Prim-Ministru, vă asigur că poziția pe care o exprim în această scrisoare deschisă este conformă cu cea a taximetriștilor salariați și PFA.

26.04.2015 Cu stimă și respect

Asociația pentru Drepturile Taximetriștilor Independenți (A.D.T.I)

Președinte Viorel RADU

5cd6eeccdf45ef74-05cd6eeccdf45ef74-15cd6eeccdf45ef74-2 5cd6eeccdf45ef74-35cd6eeccdf45ef74-45cd6eeccdf45ef74-5

Părerea ta contează pentru noi